Proiecte

„JOCURILE RECICLĂRII”

REALIZARE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABILE

În perioada 09-11.09.2022, în cadrul evenimentului Forumul Orașelor Verzi desfășurat la Brașov COMPREST SA, în colaborare cu echipa ECOATITUDINE, a organizat câteva ateliere destinate copiilor, dar și adulților, în cadrul cărora cei prezenți au putut afla informații utile despre sistemul de management al deșeurilor din  municipiul  Brașov și al orașelor ce fac parte din aria de delegare a operatorului de salubrizare.

Scopul acestor ateliere a fost de a încuraja colectarea separata,  reciclarea, reutilizarea deșeurilor, dar și însușirea unui comportament ce susține echilibrul ecologic. În locație au fost expuse și recipiente folosite în municipiul Brașov, respectiv containere tip igloo , soluția de colectare ce s-a dovedit a fi cea mai eficientă metodă de înmagazinare a unei cantități însemnate de deșeuri necontaminate, ce pot fi ulterior valorificate.

Atelierul educativ de colectare separată a deșeurilor a avut un număr ridicat de participanți, unde pe lângă jocurile ce încurajau reutilizarea deșeurilor, au fost prezentate și detalii despre fluxul și despre „durata de viață” a acestora, în situația în care ar fi aruncate la întâmplare în mediul înconjurător. Împreună am ajuns la concluzia că, în măsura în care nu poate fi redusă cantitatea de deșeuri generată în gospodăriile noastre, reciclarea este o obligație morală pe care fiecare din noi trebuie să și-o asume.

„Reciclarea este o obligație morală pe care fiecare din noi trebuie sa si-o asume.”

Jocul-concurs „ÎN CĂUTAREA UNEI COMORI – RECICLĂM CORECT” i-a implicat pe copii într-o cursă distractivă după deșeuri reciclabile, dar i-a și motivat să își evalueze cunoștințele despre reciclare și protejarea mediului înconjurător, prin răspunsul la un chestionar, la câteva ghicitori și prin identificarea unor cuvinte ascunse între litere. Tinerii implicați au reușit să îndeplinească toate sarcinile și au fost premiați pentru implicarea lor în această provocare.  

Copiii și-au demonstrat talentul și preocuparea pentru mediu și prin implicarea la concursul „REALIZARE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABILE”, unde participanții au reușit să îi pună în încurcătură pe membrii juriului prin lucrări originale și creative. Au fost alese și premiate 3 dintre acestea, ce au respectat în mod cât mai fidel regulamentul, folosind deșeuri reciclabile de hârtie-carton, plastic-metal în lucrarea lor, și au implicat o muncă intensă. Însă, întrucât apreciem implicarea tuturor tinerilor, toți au primit un mic cadou, pentru că au investit timp și pasiune în acest proiect.

Având în vedere reușita acestor ateliere, dar și deschiderea participanților de a se implica în conservarea resurselor planetei, echipa COMPREST este pregătită și dornică să susțină astfel de proiecte și în continuare, oferind constant informații captivante despre modalități practice de a aplica principiul celor 3R (Reducem, Reutilizăm, Reciclăm) în viața de zi cu zi, reducând cantitatea de deșeuri generate, reutilizând și reciclând o cantitate cât mai mare de ambalaje ce pot fi reintroduse în producție.

„JOCURILE RECICLĂRII” în cadrul FOV, editia a II a

În calitate de principal operator de salubrizare în municipiul Brașov, COMPREST SA consideră prioritară implementarea și desfășurarea de campanii de informare a utilizatorilor privind modul de colectare separată a fracțiilor reciclabile, dar și a necesitatii de reducere a cantității de deșeuri generate. De aceea, participând în cadrul evenimentului FORUMUL ORAȘELOR VERZI, organizat de Primăria Municipiului Brașov din perioada 5-11 septembrie 2022, avem în vedere desfășurarea unor activități educative, adresate unui public larg, atât copii, cât și adulți, ce vor populariza informații utile despre colectarea separată a deșeurilor, astfel cum este aceasta reglementată la nivelul orașului.

ATELIERUL EDUCATIV PRIVITOR LA COLECTAREA SEPARATĂ va include prezentarea de informații utile despre fluxul deșeurilor – traseul pe care un deșeu îl parcurge de la generare, colectare și până la sortare/valorificare/depozitare/, prin panouri informative, dar și filmulețe scurte cu informații despre fluxul deșeurilor reciclabile. Tot în cadrul acestui atelier se vor desfășura 3 jocuri adresate tuturor vârstelor– bowling, X și 0, și aruncări la pubelă. Toate acestea vor fi adaptate de organizator în scopul accentuării importanței refolosirii bunurilor, reducând astfel cantitatea de deșeuri generate. Participarea va fi premiată în funcție de implicare și reușita la jocurile organizate, iar pentru cei care vor să își verifice informațiile deținute despre colectarea separată a deșeurilor, este prevăzută completarea unui chestionar la standul COMPREST, primind astfel premii suplimentare. Acest atelier se va desfășura în perioada 9-11 septembrie 2022, după cum urmează:

  • VINERI,  09.09.2022, orele 17 -20
  • SÂMBĂTĂ, 10.09.2022, orele 10 – 13
  • DUMINICĂ, 11.09.2022, orele 10 – 13

CONCURSUL DE REALIZARE LUCRĂRI DIN MATERIALE RECICLABILE presupune reutilizarea artistica a deșeurilor generate în gospodării în scopul creării unor lucrări originale. Obiectivul acestui concurs este acela de a ajuta participanții să găsească modalități creative și neobișnuite de a refolosi obiectele ce nu mai pot fi utilizate în scopul pentru care au fost fabricate, reducând astfel cantitatea de deșeuri generate în gospodăriile individuale, dar și la locul de muncă sau la școală. Pentru participarea la acest concurs va fi necesară înscrierea prealabilă, locurile fiind limitate – 20 de participanți cu vârste cuprinse între 7-10 ani. Toți participanții vor fi premiați, 3 dintre cele mai reușite lucrări fiind recompensate cu premii speciale, în urma jurizării. Premierea va avea loc în data de 11.09.2022, înscrierea desfășurându-se în perioada 7-10.09.2022, prin completarea formularului pus la dispoziția celor interesați pe site-ul www.comprest.ro.

CONCURSUL ÎN CĂUTAREA UNEI COMORI – RECICLĂM CORECT este un joc pe echipe, fiecare fiind formată din câte 4 participanți cu vârste cuprinse între 10-14 ani, ce presupune îndeplinirea a 4 sarcini, respectiv găsirea de deșeuri ascunse în aria stabilită de joc, completarea unor fișe cu crosswords, a unui chestionar, precum și deslușirea a 5 ghicitori, subiectul vizat reprezentând fracțiile reciclabile de deșeuri: hârtie-carton, plastic-metal, sticlă. Durata concursului va fi limitata la 1 oră, premiile urmând a fi acordate în funcție de timpul de îndeplinire a sarcinilor, dar și de punctajul final realizat de cele 3 echipe. Fiind un număr limitat de participanți, înscrierea prealabilă este obligatorie, prin completarea formularului pus la dispoziția doritorilor pe site-ul www.comprest.ro în perioada 7-10.09.2022. Concursul se va desfășura în data de 11.09.2022, între orele 10-12.

Pentru înscriere, puteți folosi formularul pus la dispoziție mai jos:

„Operatorul COMPREST are în vedere atingerea unui nivel optim de colectare separată a deșeurilor, motiv pentru care obiectivul implicării la FOV, ediția a II a, este acela de a interacționa cu un număr cât mai mare de utilizatori, cărora să le oferim informații de calitate despre domeniul de activitate, ce să îi motiveze să evalueze deșeurile  mult mai atent înainte de precolectarea acestora pe fracții de deșeu.” , a declarat domnul director general Alexandru TĂNASE. 

Punct de colectare separata a deseurilor reciclabile preluate de la agentii economici din Orasul Zarnesti

Începând cu data de 15.03.2022, toți agenții economici de pe raza Orasului Zărnesti au posibilitatea de a preda deșeurile reciclabile de hârtie-carton și plastic-metal, generate din activitățile proprii (gratuit), la punctul de colectare separata a deşeurilor amenajat de COMPREST SA la adresa: str. Câmpului nr. 3. Menționăm ca fluxul actual de colectare a deşeurilor reciclabile se va respecta in continuare, acest spațiu amenajat fiind o îmbunătățire adusa de operatorul de salubritate si autoritățile publice fluxului actual, având ca scop îmbunătățirea relației cu beneficiarii serviciilor, venind in întâmpinarea nevoilor acestora.

De la mic la mare reciclăm și desenăm

COMPREST SA a desfasurat in perioada 15.11-15.12.2021, proiectul “DE LA MIC LA MARE RECICLAM SI DESENAM”– EDITIA 2021 -Judetul Prahova, un proiect ce a constat in organizarea unui concurs de desene/executie tablouri, in cadrul caruia se vor utiliza materiale reciclabile (hartie-carton, plastic, metal). Concursul din cadrul proiectului s-a incheiat. Va multumim tuturor pentru participare!

Câștigătorii concursului sunt:

Nr. crtNumele elevuluiClasaUnitatea de învățământPremiul
1Tudor Alexandrua II a BPrincipesa Maria-SinaiaI
2Peter Bartisa IV a APrincipesa Maria-SinaiaII
3Bardot Cristinaa IV a BLiceul Teoretic AzugaIII
4Ciobanu Ingrida II aRegina Elisabeta-BusteniPremiul de originalitate
CATEGORIA CLASELOR I-IV
Nr.crtNumele elevuluiClasaUnitatea de învățământPremiul
1Olteanu Corina StefaniaaVIIIaNestor Urechia-BusteniI
2Boldesco Daria Elenaa VI aNestor Urechia-BusteniII
3David LucaaVIa BColegiul Mihai
Cantacuzino- Sinaia
III
4Stomirca AlinaVIa BColegiul Mihai
Cantacuzino – Sinaia
Premiul de originalitate
CATEGORIA CLASELOR V-VIII

Proiecții laser pe Tâmpa și activități în diferite locuri din Brașov, în cadrul FOV, prin implicarea Comprest

Unul dintre obiectivele majore în domeniul protecției mediului ale companiei COMPREST SA, principalul operator care prestează servicii de salubrizare în Municipiului Brasov, este asigurarea unui mediu sănătos și echilibrat ecologic pentru comunitatea locală în mijlocul căreia își desfașoară activitatea .
De aceea, toate activările planificate a fi realizate în cadrul evenimentului „FORUMUL ORAȘELOR VERZI”, organizat de Primăria Municipiului Brașov, în perioada 6-12 septembrie 2021, au ca scop principal informarea, conștientizarea și educarea participanților, atât a copiilor, cât si a adulților, în vederea adoptării unui comportament ecologic, prin accentuarea importanței colectării selective a deșeurilor reciclabile.
Activitățile organizate de COMPREST în cadrul acestui eveniment vor fi unele de tip educativ, interactiv și adaptate publicului tinta (copii sau adulți).
In acest sens vom desfasura 3 ateliere cu tematici specifice in domeniul protectiei mediului:
Atelierul de desene pe asfalt va consta în realizarea unor imagini la care se vor utiliza dopuri colorate de la PET-uri, urmărind o tematică de mediu. Vor fi implicați copii cu vârste cuprinse între 7-10 ani și se va desfășura în data de 12.09.2021, între orele 10°°-12°° în Parcul Nicolae Titulescu (promenada). Toți participanții vor primi diplome și medalii.
Cel de-al doilea atelier va consta în realizarea de lucrări din materiale reciclabile (hârtie-carton, plastic, metal) și va avea loc duminică, 12.09.2021, între orele 14°°-16°°. Scopul principal îl reprezintă conștientizarea și informarea celor mici asupra modului de gestionare a deșeurilor reciclabile, dar și stimularea creativității acestora. Compozițiile, realizate din materiale reciclabile, vor fi prezentate într-o expoziție la finalul atelierului, toți participanți urmând a fi recompensați cu diplome și medalii.
Prin atelierele educative privitoare la colectarea separată pe care le vom desfașura în fiecare zi a evenimentului, ne dorim să accentuăm importanța colectării selective a deșeurilor, astfel încât mediul înconjurător, dar și resursele naturale să fie protejate. În cadrul acestui atelier va fi prezentat în detaliu fluxul deșeurilor, de la precolectare, la colectare și transport, sortare, valorificare/reciclare și în final eliminare. În perimetrul atelierului, vor putea fi expuse recipiente specifice tipurilor de deșeuri municipale (pubele, eurocontainere, saci) și vor fi oferite informații legate de destinația acestora. Vor fi organizate jocuri interactive cu participarea publicului (bowling si X si 0 – cu popice realizate din pet-uri, aruncări la cos- pubelele pentru precolectarea deșeurilor). Atelierele sunt adresate tuturor categoriilor de vârsta și vor avea loc pe Aleea de sub Tâmpa, în perioada 6-12 septembrie, între orele 10°°-12°°. În cadrul atelierului se vor acorda premii pentru participanți: șepci, pixuri, brelocuri.
Pe lângă activitățile proprii, vom fi alături de Asociația „Tot mai verde”, în proiectul „Hai pe 2 roți”, inițiat de una dintre câștigătoarele concursului de proiecte organizat de Municipiul Brașov, cărora le vom pune la dispoziție jaloane colorate din materiale reciclabile, sporind astfel impactul reutilizării unor materiale rezultate din gospodăriile noastre. Organizatorii au ca obiectiv încurajarea unui număr cât mai mare de persoane care să utilizeze bicicleta sau trotineta ca mijloc de transport, iar noi, ca parteneri, dorim să sprijinim acest proiect, în vederea sublinierii potențialului pe care aceste mijloace ecologice de deplasare îl oferă unui mediu mai curat.
În cadrul evenimentului FORUMUL ORAȘELOR VERZI, prezența noastră va fi completată de parteneriatul cu LASERE CONEXIUNI, urmând a fi realizate proiecții laser de mari dimensiuni, menite sa atragă atenția întregului oraș asupra evenimentului. Acestea vor fi vizibile in perioada 09-11.09.2021, in intervalul orar 21-24, in zonele Parc, Livada Poștei, Mureșenilor și Piața Sfatului.
O altă importantă colaborare este participarea la atelierului educativ al asociației AGAPEDIA, „Cartierul tău e casa ta!” pe care îi susținem în activitățile de organizare a unor jocuri de grup, exerciții interactive, film tematic în aer liber, suvenir și diploma de participare pentru un grup de 20 de copii interesați de protecția mediului.

„Noi, Comprest, credem că, împreună cu utilizatorii serviciilor noastre, putem fi schimbarea în ceea ce privește tranziția către un mediu curat. Personal, m-am alăturat de curând echipei și printre motivele esențiale ce m-au determinat să fac acest pas au fost împărtășirea unor valori comune ca integritate, asumare și expertiza pe care știu că societatea Comprest le-a susținut permanent în lunga sa perioadă de activitate. De asemenea, obiectivul privind dezvoltarea colectării selective, pe care Comprest și l-a stabilit ca prioritate, este determinant în convingerea mea că împreună putem face diferența pe termen scurt si mediu. În aceste condiții, implicarea noastră în cadrul FOV și susținerea Primăriei Brașov în acest eveniment a fost o decizie naturală, urmând a fi un partener de încredere atât cu servicii de salubrizare și sistematizare rutieră în cadrul forumului, cât și prin implicare directă în evenimente susținute exclusiv de Comprest sau activări comune alături de Primăria Brașov”, a declarat Alexandru Tănase, director general Comprest.

“E o bucurie pentru noi că furnizorii de salubritate din Brașov s-au alăturat Forumului Orașelor Verzi. Este încă un semnal pozitiv că vom colabora din ce în ce mai bine pentru a implementa cu succes soluțiile de colectare selectivă a deșeurilor, o măsură foarte necesară la nivelul întregului oraș”, a declarat Allen Coliban, primarul Brașovului

Forumul Orașelor Verzi este un eveniment de mediu organizat în perioada 6-12 septembrie 2021, care își propune să contribuie la obiectivul “Brașov – capitala verde a României” și să transforme municipiul în centrul european al dezbaterilor de mediu.
Evenimentul este structurat pe trei categorii de activități: o Conferință internațională de politici publice de mediu (9-11 septembrie 2021) adresată autorităților locale din toată țara, activități de informare, conștientizare și divertisment pentru publicul brașovean, derulate de ONG-uri în mai multe locuri din oraș, precum și demararea unor măsuri pe termen lung ale municipalității de tranziție spre verde, precum colectarea selectivă a deșeurilor, încurajarea mobilității alternative și îmbunătățirea calității aerului.
Partenerii instituționali ai municipalității în organizarea Conferinței Internaționale de Politici Publice sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Municipiilor din România și Consiliul Județean Brașov. Conferința beneficiază de Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Detalii despre programul Forumului Orașelor Verzi găsiți pe www.fovbv.ro

Proiect si concurs – De la mic la mare reciclăm și desenăm

Comprest S.A. i-a provocat pe elevii brașoveni la un concurs inedit, ce a avut drept scop educarea copiilor în spiritul protecției mediului și al colectării separate a deșeurilor.
Pe parcursul lunii aprilie, Comprest S.A. a derulat un concurs inedit, intitulat sugestiv „De la mic la mare reciclăm și desenăm”.
Astfel, atât elevii din clasele primare, cât și cei din ciclul gimnazial au fost provocați să creeze diverse opere de artă din materiale reciclabile.
Proiectul s-a derulat în parteneriat cu opt unități de învățământ din municipiul Brașov (școlile gimnaziale numerele 3, 5, 8, 11, 12, 13, 14 și 30) scopul principal fiind educarea elevilor din școli în spiritul protecției mediului, considerată a fi una dintre problemele urgente ale lumii contemporane, dar și al colectării separate a deșeurilor și reciclării acestora.
Astfel, elevii și-au putut demonstra talentul, dar și conștientiza faptul că un pas mic în domeniul reciclării poate conduce la fapte mari pentru protejarea naturii. Un robot din cutii de conserve, o corabie din cartoane de ouă sau un cățeluș din PET-uri au fost doar câteva dintre creațiile inedite create de elevi, care au obținut și premii.
Concursul s-a bucurat de un real succes în rândul copiilor, astfel că au fost primite opere de artă de la peste 180 de elevi, respectiv 108 din clasele I – IV și 76 din clasele V – VIII.
Tocmai pentru a-i motiva, toți elevii care au participat la concurs au primit diplome și premii de participare în funcție de categorie, respectiv tablete pentru desenat, pentru cei mai mici dintre concurenți și ceasuri smart, pentru cei din clasele gimnaziale, precum și materiale promoționale oferite de Comprest.
În plus, cele mai originale lucrări create de elevi au fost selectate de către un juriu format din reprezentanți ai companiei Comprest S.A.
Premiile au fost alese, astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor în această perioadă, când, din cauza pandemiei, orele de curs s-au desfășurat mai mult în spațiul virtual.
Câștigătorii concursului „De la mic la mare reciclăm și desenăm” sunt:

Nr. crtNume și prenumeClasaȘcoalaPremiul
Categoria: Clasa a I a – a IV a
1Florescu Mateia III-a A8I
2Vlad Antoniaa III-a D5II
3Robert GradinaruI-a E30III
4Iacob Viviana Mariaa IV-a D14Premiul de originalitate
Categoria: Clasa a V a – a VIII a
1Neamtu Andreea Gabrielaa VI-a C30I
2Martiniuc Dariaa VI-a B5II
3Stanciu Elisaa VIII-a A13III
4Doris Rebeca Andora V-a C30Premiul de originalitate
Premiul special
1Antonia Casaneanuclasa I E30Premiul special
2David Casaneanu
3Denis Casaneanu

Actiune de ecologizare voluntara derulata in zona albiei raului Barsa – 26 04 2021 – 27 04 2021

WhatsApp-Image-2021-04-27-at-16.20.30
« de 6 »

Acțiune de voluntariat derulată de către angajații Comprest SA pentru curățarea malurilor și albiei Râului Bârsa. S-au strâns peste 250 de saci cu deșeuri !

Angajații Comprest SA au desfășurat în zilele de 26 și 27 aprilie 2021 o acțiune voluntară de igienizare a malurilor și albiei Râului Bârsa, care s-a umplut de deșeuri, după ce șuvoaiele formate în urma topirii zăpezii au spălat zona din amonte de municipiul Brașov.

Actiunea s-a desfășurat voluntar, luni și marți, demarand cu o amplă acțiune de ecologizare a zonei din vecinătatea Râului Bârsa ce a vizat curățarea deșeurilor aduse de viiturile produse după topirea zăpezilor și care au rămas pe marginea apei sau chiar în albie.

Scopul acestei acţiuni a fost atât de ecologizare a unui areal poluat, cât şi de conștientizare a cetățenilor cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător.

„ După campania pe care am derulat-o acum două săptămâni în zona Șprenghi împreună cu studenții Facultății de Mediu din Brașov, am decis să inițiem o nouă acțiune de ecologizare și am ales zona din vecinătatea Râului Bârsa, care, din păcate era foarte murdară. Activitatea a fost derulată benevol de către angajații noștri. Sperăm ca tot mai multe persoane să devină responsabile social, să protejeze mediul și să nu mai arunce la întâmplare deșeurile. Numai așa ne vom putea bucura de frumusețea peisajelor care ne înconjoară, iar cursurile de apă vor rămâne curate”, au precizat reprezentanții companiei noastre.

În urma acțiunii de salubrizare au fost colectați 250 de saci, fiecare cu un volum de 240 de litri, marea majoritate a deșeurilor strânse fiind sticle de plastic, care au fost adunate de șuvoaiele de apă din grămezile de mizerie aruncate iresponsabil lângă apă, în amonte de municipiul Brașov.

Sacii cu deșeurile rezultate au fost preluați cu utilajele companiei și au fost transportați la depozitul ecologic/stația de sortare în vederea eliminării/valorificării.

Actiune de ecologizare derulata in zona Sprenghi – 17 04 2021

120 de saci cu deșeuri strânși în urma unei ample acțiuni de ecologizare derulată în zona Șprenghi de către Comprest împreună cu studenți ai Facultății de Mediu

Pentru a-i conștientiza pe tineri în spiritul unui comportament prietenos faţă de mediu, angajați ai societatii Comprest împreună cu studenți ai Facultății de Design de produs și Mediu din cadrul Universității Transilvania au desfășurat o amplă acțiune de ecologizare a zonei din vecinătatea Cimitirului Eroilor de la Șprenghi.
Scopul acestei acţiuni a fost și de a atrage atenţia asupra importanței păstrării unui mediu curat, dar şi a modalităților prin care putem contribui cu toţii la realizarea acestui lucru.
„ Intenționăm să derulăm mai multe astfel de acțiuni pe parcursul întregului an, atât cu scopul de a ecologiza diverse areale, care din neglijența unor persoane s-au umplut de diverse mizerii, cât și pentru a-i conștientiza pe tineri și pe copii că problemele de mediu generate de activitățile cotidiene în zonele locuite nu trebuie să afecteze sănătatea umană, confortul şi mediul înconjurător. Implicarea socială și simțul civic merg mână în mână cu educația pentru viață și transformarea tinerilor în adulți responsabili și educați. Le mulțumim tinerilor pentru implicare și Universității Transilvania și Primăriei Municipiului Brașov pentru sprijinul acordat”, au explicat reprezentanții Comprest SA.
La această acțiune de ecologizare au participat 35 de studenți, printre care și tineri care au venit din alte țări ca să studieze la Brașov, împreună cu coordonatorul lor, prof. Cristina Cazan din cadrul Facultății de Design de produs și Mediu, precum și angajați ai companiei de salubrizare Comprest.
De altfel, în calitate de organizator al acțiunii, Comprest SA a pus la dispoziție toate materialele necesare desfășurării acțiunii în condiții corespunzătoare, respectiv: saci, mănuși, dar și produse necesare pentru dezinfectare și măști de protecție sanitară.
„Am găsit destul de multe deșeuri în zona din spatele Cimitirului Eroilor, în special deșeuri reciclabile, care nu ar trebui să se regăsească în mediul înconjurător. Le-am adunat pe toate și vor ajunge la stația de sortare”, a precizat profesorul coordonator.
În urma acestei activități de ecologizare au fost adunați 120 de saci cu diverse deșeuri, care au fost preluați de utilajele Comprest și transportați la depozitul ecologic / stația de sortare în vederea eliminării / valorificării. Studenții au fost încântați de activitatea derulată și speră că și alți tineri le vor urma exemplul.
Acesta este una dintre campaniile de responsabilitate socială derulată de Comprest Sa , ce vizează educarea tinerilor și a copiilor în spiritul protecției mediului – considerată a fi una dintre problemele urgente ale lumii contemporane , dar și ale colectării selective și reciclării.
Anii trecuți, operatorul de salubrizare Comprest împreună cu Primăria Brașov a derulat un proiect de informare și conștientizare a elevilor din școlile brașovene privitor la colectarea separată a deșeurilor reciclabile, ce a presupus lecții deschise practice, însă acestea au fost suspendate ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie.

„De la mic la mare reciclăm”

In data de 26.02.2020 elevii de clasa a II-a de la Școala Gimnazială nr.6 au luat parte la o lecție deschisă pe tema colectării separate a deșeurilor reciclabile și protecția mediului.
Lecția a făcut parte din proiectul „De la mic la mare reciclăm” inițiat de Comprest SA în colaborare cu Primăria Brașov. Lecția a fost una interactivă, presupunând atât lecturarea unei povești, cât și exerciții practice de reciclare. Astfel, prin intermediul personajului „Nom-Nom” elevii au învățat că aruncarea gunoiului la întâmplare este o reală problemă, care duce la poluare și la afectarea stării de sănătate atât a lor, cât și a celor din jurul lor.După lectură, împreună cu reprezentanții Comprest, micuții au aflat în mod practic cum ar trebui să recicleze deșeurile , ce se intampla cu deseurile reciclabile si in ce recipiente se vor precolecta aceste deseuri. În plus, elevii au mai aflat și ce înseamnă simboluri de pe ambalajele reciclabile și au vizionat și câteva filme despre sortarea deșeurilor reciclabile la depozitul ecologic, dar și care este de fapt drumul deșeurilor pe care ei le aruncă și cum ajung cele reciclabile să fie refolosite sub forma unor produse.

Operatorul de salubrizare Comprest împreună cu Primăria Municipiului Brașov a desfasurat in data de 25.02.2020 la Colegiul Johannes Honterus proiectul „De la mic la mare reciclăm”, un proiect de informare și conștientizare cu privire la colectarea separata a deșeurilor reciclabile.
Proiectul are scopul de a-i conștientiza pe elevi cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor, astfel încât mediul înconjurător, dar și resursele naturale să fie protejate.Micuții au învățat cum ar trebui să colecteze deșeurile reciclabile și au făcut și exerciții practice, astfel încât să transmită mesajul mai departe și acasă.
Aceștia au vizionat și câteva filmulețe educative cu privire la procesul tehnologic de reciclare și importanța acestuia în protejarea mediului prin reducerea poluării și economisirea de energie prin utilizarea unor materii prime recuperate din deșeuri.

“ Daruim comori, crestem oameni MARI”

Proiectul s-a desfasurat in data de 13.02.2020 la sediul societatii COMPREST si s-a adresat copiilor brasoveni de toate varstele.Acest proiect are scopul de a-i determina pe cei mici sa citeasca mai mult dar si de a-i face sa acorde o mai mare importanta protectiei mediului prin colectarea separata a deseurilor.

Campania „Let’s Do It, România!”

Proiectul și-a propus responsabilizarea cetățenilor față de mediul înconjurător.SC Comprest SA a participat la toate campaniile Let’s Do It, Romania! organizate, contribuind la salubrizarea zonelor din împrejurimile Brașovului, respectiv Predeal, Fundata, Vulcan, Ghimbav, Brașov. Au fost distribuite materiale (saci, mănuși) necesare colectării deșeurilor care au fost colectate și transportate la depozitul ecologic zonal Brașov.

“Zilele cartierului Avantgarden Brasov”

In cadrul evenimentului organizat de catre reprezentantii cartierului Avantgarden Brasov, societatea noastra a sustinut activitatea de constientizare a populatiei privind colectarea selectiva, prezentand cu aceasta ocazie si dotarea pe care o detine (recipiente, vehicule, utilaje, etc.).

„1 Iunie-Ziua Copilului” si „Saptamana gradinita altfel”

Obiectivul acestor proiecte a fost conștientizarea elevilor/copiilor în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, respectiv importanța reciclării și modul corect de separare a deșeurilor.

UNICEF România, Tin Factory și Comprest SA

Obiectivul: susținerea proiectelor UNICEF România prin donarea sumelor aferente valorificării cartușelor/ tonnerelor generate de SC Comprest SA.El de adresează tuturor agenților economici și instituțiilor publice, având scopul de a transforma un deșeu fără valoare (chiar generator de costuri) într-un ajutor mic, dar prețios, pentru proiectele UNICEF în domeniul educației, sănătății și al protecției copilului.

Campania „Every Can Counts”- parteneriat între Asociația Nonprofit Alucro și SC Comprest SA

Perioada de desfășurare: 08 mai 2012 – 15 martie 2013, 05 decembrie 2013 -15 aprilie 2014.
Locul de desfășurare: școlile generale din municipiul Brașov.
Obiectivele campaniei:

  • conștientizarea importanței reciclării dozelor de aluminiu;
  • însușirea unor depinderi în spirit ecologic în rândul elevilor;
  • implementarea și dezvoltarea unui program activ de comunicare și desfășurare de campanii în școli, focusat pe reciclarea dozelor de aluminiu.